Simboluri întreţinere haine

Simboluri întreţinere haine

Etichetele de îngrijire de pe articolele vestimentare îţi oferă instrucţiuni speciale pentru a te ajuta să-ţi păstrezi hainele în cea mai bună formă.

Am alcătuit acest ghid, astfel încât să poți vedea, dintr-o singură privire, ce reprezintă fiecare dintre simbolurilor de îngrijire.

Scurt ghid de interpretare a simbolurilor de întreţinere

Acest ghid îţi explică ce reprezintă fiecare simbol de întreţinere de pe hainele tale, felul în care acestea ar trebui spălate, uscate, călcate sau înălbite – trecând prin toţi paşii importanţi de îngrijire a garderobei tale. Următoarele pictograme îţi arată cum ar trebui spălate hainele:

Image result for Simboluri întreţinere haine

Spălare bumbac (fără bară sub imagine)

Ciclu de spălare normal – numărul înscris in interiorul imaginii reprezintă temperatura maximă de spălare.

Spălare sintetice/tratament neagresiv (o singură bară sub imagine)

Ciclu de spălare pentru rufe cu întreţinere uşoară.

Spălare lână/tratament delicat (două bare sub imagine)

Ciclu scurt de spălare (rufe delicate).

Numai spălare manuală

Nu se va spăla la maşină. Se spală manual, la maximum 40ºC, cu atenţie.

Nu se spală

După spălare, este la fel de important ca rufele să fie uscate în mod corespunzător. Următoarele pictograme îţi arată dacă este sigur să usuci articolul vestimentar în uscătorul automat de rufe şi ce setări sunt potrivite:

Image result for Simboluri întreţinere haine

Poate fi uscat în maşina de uscat

Se usucă în maşina de uscat (la temperatură scăzută)

Se usucă în maşina de uscat (la temperatură ridicată)

Nu se usucă în maşina de uscat

Daca alegi să-ţi usuci hainele în mod natural, următoarele pictograme îţi indică cea mai bună metodă pe care o poţi folosi fără a deteriora articolele vestimentare:

Se usucă pe o suprafaţă plană

Se recomandă pentru articolele care se deformează uşor la uscarea prin atârnare.

Se usucă prin atârnare/pe sârmă

Pentru articole care nu se deformează prin atârnare sau pentru cele la care nu se recomandă uscarea în maşina de uscat.

Uscare prin scurgere

Recomandat pentru articole rezistente la deformare şi care sunt, în general, din materiale sintetice.

După ce rufele au fost uscate, călcarea lor devine o prioritate. Următoarele pictograme îţi arată cum (şi dacă) articolele vestimentare trebuie călcate:

Călcare la temperaturi scăzute (un singur punct)

Temperatura maximă admisă este de 110ºC, nu se foloseşte aburul.

Călcare la temperaturi moderate (două puncte)

Temperatura maximă admisă este de 150ºC.

Călcare la temperaturi ridicate (trei puncte)

Temperatura maximă admisă este de 200ºC.

Nu se calcă

Tratamentul cu abur nu este indicat.

Dacă rufele sunt uşor îngălbenite sau au o tentă de gri, trebuie să verifici simbolurile de întreţinere înainte de a trece la înălbire. De asemenea, este important să verifici eticheta produsului de înălbire pentru a te asigura că îl foloseşti în mod corespunzător şi că iei măsurile de protecţie necesare.

(Utilizează substanţele biocide în siguranţă. Citeşte întotdeauna eticheta şi informaţiile despre produs înainte de a-l utiliza.)

Este permis orice tip de înălbire

Articolul poate fi înălbit cu produse pe bază de clor, în apă rece, soluţie diluată.

Este permisă doar înălbirea pe bază de oxigen/fără clor

Nu se înălbeşte

În sfârşit, anumite articolele vestimentare speciale trebuie curăţate de către profesionişti. Următoarele pictograme îţi arată dacă hainele tale trebuie curăţate chimic sau nu.

Poate fi curăţat chimic

Poate fi curăţat chimic (literele din interiorul imaginii indică produsul chimic folosit pentru curăţare)

Nu se curăţă chimic sau petele nu se îndepărtează cu solvenţi

Cu ajutorul acestui ghid, vei reuşi să interpretezi mult mai uşor simbolurile de întreţinere pe care le găseşti pe etichetele hainelor tale!

Despre autor

curatzr administrator

Lasă un răspuns